”O sală generoasă de curs, elevi, un profesor, câteva desene pe tablă. Secvența 2, un elev desenează ceva pe o hârtie, se întrevede un desen încă neterminat. Secventa 3, o plansă cu mai multe casete desenate si se vede scris clar Proiect Mentori si idei. Păstrează clipa” așa descrie un tânăr participant la întâlnirea din cadrul proiectului ”Mentori și idei” susținută de curatorul Mihai Plămădeală și artistul plastic Silviu Andrei.
Istoria văzută prin desen! Programul ”Mentori și idei” își propune să demonstreze faptul că unele dintre cele mai importante momente ale istoriei au fost păstrate în memoria colectivă, transmise de la o generație la alta prin arta grafică. Mari maeștri plastici au reușit să imortalizeze pe pânză, carton, sticlă, lemn evenimente istorice care poate altfel s-ar fi pierdut în negura timpurilor.
Tinerii au fost captivați de poveștile legate de efortul și munca de realizare a unei expoziții, de măsurile de protecție care trebuie luate în vederea protejării lucrărilor de artă, atât pentru deteriorări involuntare sau, și mai rău, de riscul unei distrugeri intenționate.
Păstrarea operelor de artă peste timp, opere de artă care au o dublă valoare, cea artistică și cea istorică, a generat ample discuții care au comparat volumul lucrărilor de artă plastică lăsată de unele școli de pictură a unor țări din vestul Europei și patrimoniul relativ sărac al României. Tinerilor le-a fost prezentat faptul că, deși avem un volum relativ redus de lucrări, avem artiști plastici care ne-au reprezentat și ne reprezintă cu mândrie la nivel internațional. Actuala generație fiind apreciată internațional, numeroși artiști plastici având expoziții și participări la saloane de artă importante. Un exemplu a fost dat chiar de elevi: artistul Adrian Ghenie, cel care și-a vândut unele tablouri pentru mai multe milioane de euro.
In memoria tinerilor a rămas puternic întipărit recentul atentat împotriva reviste de benzi desenate Charlie Hebdo care a avut loc la Paris, la 7 ianuarie 2015. Charlie Hebdo este o revistă săptămânală satirică care se exprimă majoritar prin grafică. Revolta împotriva atacului a dus la mișcarea "Je suis Charlie", un număr important de persoane manifestând împotriva terorismului prin manifestări publice sau pronunțându-se pe rețelele sociale.
Discuțiile au urmărit impulsionarea elevilor de liceu să se exprime prin artă. Provocarea tinerilor de a se exprima prin arta grafică, de a ilustra și învăța istorie prin desen, prin arta, a pornit de la idea că ilustrația în sine și în mod special cea de bandă desenată, reprezintă un proces de cunoaștere a temei, de selectare a elementelor importante, de sintetizare și simplificare pentru a transmite mesajul clar și direct.
In cadrul intâlnirilor au fost prezentate și tehnici de desen, grafică și tinerii au fost întrebați despre ce evenimente din perioada contemporană ar fi interesați să se exprime prin desen, ce evenimente ar trebui să fie imortalizate.
Proiectul cultural, ”Mentori și idei”, derulat de Asociația D’ale Cetățeanului a primit sprijin de la Administrația Fondului Cultural Național.
Articolul Atentatul asupra redației Charlie Hedbo a marcat participanții din proiectul ”Mentori și idei” apare prima dată în Evz Monden.